8 cărți despre aventuri montane
Sunt persoane cărora le place să se aventureze în cele mai primejdioase locuri de pe pământ. Dar sunt și persoane care doar preferă să citească aceste aventuri. În articolul acesta ne vom uita la niște cărți pentru ambele categorii de persoane.
Există foarte multe cărți despre munte, dar nu toate relatează experiențe reale ale unor munțomani ci doar pagini de ficțiune. Am răsfoit mai multe cărți, am căutat prin mai multe liste și am găsit aceste 8 cărți care prezintă experiențe de pe munte a unor aventurieri.
1. My Life at the Limit – Reinhold Messner
Reinhold Messner este un aventurier celebru și este printre cei mai mari exploratori și cățărători montani din toate timpurile. A avut 20 de expediții reușite pe vârfuri de peste 8000 de metri și a învins Everestul de două ori fără mască de oxigen.
În această carte a lui Reinhold putem citi o discuție largă între el și jurnalistul Thomas H Etlin în care relatează în detalii atât escaladările sale cât și drumețiile prin Tibet, deșertul Gobi sau chiar Antarctica. Printre altele, găsim discuții despre experiența sa în Parlamentul Euripean, studiile sale despre specia yeti, opinii despre rolurile bărbatului și a femeii în societate dar și alte subiecte tangențiale.
2. The Summit – Pat Falvey, Pemba Gyalje Sherpa
În anul august 2008 a avut loc unul din cele mai mari dezastre montane în care au murit 11 din cei 34 de aventurieri care au decis să escaladeze vârful K2. Timp de 3 zile supraviețuitorii au încercat să îi salveze pe cei care au fost accidentați în timpul acestei catastrofe. Unul din supraviețuitori a fost chiar Pemba Gyalje Sherpa iar această carte este o mărturie a evenimentelor petrecute acolo.
3. Into Thin Air – Jon Kraukauer
Cartea lui Krakauer prezintă o întâmplare reală în care membrii din trei expediții diferite au fost prinși într-o furtună în încercarea de a ajunge pe vârful Everest. Acesta a fost într-un grup al cărui lider era un ghid celebru al Everestului, Rob Hall. Cu tot cu experiența sa, la sfârșitul zilei în care au atins vârful, opt oameni din grupul lor au murit.
4. How to Shit in the Woods – Kathleen Meyer
Dacă tot am prezentat două cărți tragice cred că ar fi bine să ne oprim și la un titlu mai amuzant. Aceasta este a treia ediție a cărții How to Shit in the Woods și este un ghid practic de bun simț pentru orice persoană care pleacă într-o drumeție pe munte sau prin pădure.
Probabil că răspunsul acestei întrebări se poate scrie și în două rânduri, dar se pare că acest subiect a dat naștere unei cărți de 136 de pagini care a fost vândută în peste 2.5 milioane de exemplare doar în primele două ediții.
5. Alive: The Story of the Andes Survivors – Piers Paul Read
În 12 octombrie 1972, un avion la bordul căruia se afla echipa de rugby a Uruguay-ului s-a prăbușit pe vârfurile munților Anzi. După zece săptămâni de la incident, doar 16 din cei 45 de pasageri au fost găsiți vii. Această carte prezintă povestea reală a celor care au supraviețuit zece săptămâni adăpostiți în rămășițele avionului, fără mâncare și fără speranța că vor fi salvați. Supraviețuitorii au avut grijă unii de alții și doi tineri mai curajoși au plecat să caute ajutor prin munți, iar în cele din urmă și-au îndeplinit misiunea și au fost salvați toți cei șaisprezece rămași printre rămășițele avionului.
6. The Climb: Tragic Ambitions on Everest – Anatoli Boukreev, G. Weston de Walt
Această carte a fost scrisă în jurul catastrofei de pe Everest despre care a scris și Krakauer(vezi numărul 3). În aceste pagini Anatoli Boukreev scrie despre experiența sa în încercarea de a-i salva pe supraviețuitorii dezastrului. Iar deWalt îi răspunde lui Krakauer și completează astfel istoria evenimentelor din 1996 de pe Everest.
7. All 14 Eight-thousanders – Reinhold Messner
Această carte cuprinde 14 capitole, câte unul pentru fiecare vârf de peste 8000 de metri cucerit de Messner. În fiecare capitol prezintă greutățile, tragediile dar și satisfacția după momentul ascensiunii fiecărui vârf. Cartea nu are autograf așa cum pare din poză, am pus poza aceasta pentru a prezenta calitatea imaginilor din carte.
8. Touching the Void – Joe Simpson
Touching the Void este cartea în care Joe Simpson povestește aventura înfricoșătoare pe care a avuto în Anzii Peruvieni. El și partenerul său de cățărare, Simon, au atins vârgul Siula Grande în iunie 1995. Dar la coborâre, Joe s-a lovit la tibie și erau nevoiți să ajungă mai repede la un adăpost pentru a se alimenta cu apă și hrană. Accidentarea lui Joe a făcut ca această călătorie să fie mai lungă dar și mai grea pentru această echipă.
Acestea sunt doar câteva cărți despre expediții montane, camping și drumeții. Sunt mult mai multe publicate dar le vom lua pe rând. Dacă îți place una din cărțile de mai sus și vrei să o comanzi, să nu uiți să folosești voucherul LIVRERO în pagina de comandă pentru a beneficia de o reducere de 10%.