3 cărți de citit pentru fanii serialului Outlander
Sunt mulți care urmăresc serialul, alții care citesc cartea, dar sunt și persoane care le preferă pe amândouă. Așa că aici recomand trei cărți pentru fanii serialului cărora le place să și citească.
The Making of Outlander, de Tara Bennett
A trecut ceva de la scrierea primului roman până la apariția primului episod din serialul Outlander. Dar asta a făcut seria și mai populară și a generat mult interes în întreaga lume. Motiv pentru care romanele au ajuns să fie traduse și în limba română.
Această carte ne conduce în spatele ecranului și putem observa procesul de creație al serialului și de ce a avut nevoie pentru a îi da farmecul specific. Și ca să fie totul complet, în această carte vom găsi și fotografii din timpul filmărilor.
Așa că merită să citești această carte doar dacă îți place foarte mult serialul și vrei să vezi producția și din spatele scenei.
I Give You My Body, de Diana Gabaldon
Nu știu dacă această carte are nevoie de bulină pentru „acordul părinților” dar e bine să știm că se discută despre scenele sexuale din carte.
Diana Gabaldon explică cum scrie aceste pasaje și cum acestea devin mai mult decât simple cuvinte aruncate în pagină. De asemenea, explică felul cum poți lega aceste secvențe de restul poveștii.
Cartea pare a fi bună pentru scriitori, întrucât autoarea explică tehnici de scriere, dar poate fi o lectură interesantă și pentru un simplu cititor.
Este disponibilă doar în format Kindle.
Outlander Kitchen, de Theresa Carle-Sanders
Mie mi se face adesea foame când mă uit la un serial, mai ales când văd pe cineva mâncând cu poftă. Cum ți se pare ideea să încerci rețetele tradiționale pe care le vezi în acest serial?
Theresa Carle-Sanders este fondatoarea site-ului OutlanderKitchen.com și a scris o carte cu peste 100 de rețete din bucătăria acestui univers. De la bucate scoțiene până la cele englezești și franțuzești, le puteți încerca pe toate în propria bucătărie.
Poate că e complicat să reconstitui o rețetă care se prepara în urmă cu 200 de ani, dar din fericire asta a făcut Theresa în cartea ei de bucate. A adaptat rețete vechi de peste două secole la bucătăria contemporană.